Avocatul dvs din Romania
Cabinetul nostru de Avocat ofera clientilor consultanta juridica, reprezentare in litigii in Romania, la preturi extrem de rezonabile:
Divort, pensie de intretinere, stabilire si tagaduire paternitate, custodie, dreptul familiei
Infiintari si modificari firme, notificari, litigii comerciale, redactare documente, negociere contracte
Alte litigii civile si penale, proprietate intelectuala
Contact email: [click]
GALERIE
BLOG
REVISTA CABINET MAGDALENA POPEANGA
Harta sediu Google Maps
|
|
Curtea Suprema a Rusiei refuza returnarea unei minore in Franta. Cetatenia rusa si statutul Frantei de stat „neprietenos”, printre argumentele invocate
*informatiile sunt preluate de pe siturile citate la finalul articolului. Traducerile din limba rusa au fost realizate cu ajutorul AI
11.11.2026
Limitele aplicarii Convetiei de la Haga din 1980 au fost readuse in discutie de un litigiu privind returnarea unui copil din Rusia in Franta, pe fondul deteriorarii relatiilor dintre Rusia și statele occidentale.
Curtea Suprema a Federatiei Ruse a decis, la 20 iulie 2026, sa admita plangerea tatalui unei minore, sa inlature solutiile instantelor inferioare prin care acesta fusese obligat sa returneze copilul in Franta, unde acesta locuia impreună cu mama. Potrivit relatarilor publicate de presa rusa, instanta a avut in vedere cetatenia rusa a copilului, adaptarea acestuia la mediul din Rusia si statutul Frantei de stat considerat „neprietenos”, membru NATO si UE.
Hotărârea ridică o problemă importantă de drept internațional al familiei: în ce măsură relațiile politice și militare dintre două state pot influența aplicarea mecanismului de returnare prevăzut de Convenția de la Haga din 1980?
Istoricul situației
Potrivit informatiilor publicate de cotidianul rus Kommersant la 21 octombrie 2026, Veronika Tishkova, cetateana ucraineana, si Alexei Ermakov, cetatean rus, s-au casatorit in 2018 si au locuit in Kiev, unde s-a nascut fiica lor. După divortul lor ce a avut loc in 2021, copilul a ramas in grija mamei.
In martie 2022, mama s-a mutat impreună cu fiica in Franța. Tatal a ramas in Ucraina.
In 2023, tatal a solicitat unei instante din Kiev obligarea mamei de a aduce copilul in Ucraina la fiecare sase saptamani pentru a menține legătura cu acesta. Cererea a fost respinsa.
Ulterior, intre parti s-au mai judecat si alte dosare, in Franta. In aprilie 2024, o instanta franceza a consemnat acordul tatalui cu privire la stabilirea permanenta a locuintei copilului in Franta.
In martie 2025, tatal a solicitat permisiunea de a calatori cu fiica in Turcia si Slovacia, promitand ca o va readuce dupa doua saptamani. Potrivit relatarii Kommersant, copilul nu a mai fost readus in Franta, tatal ducandu-l in Rusia in aprilie 2025.
In iulie 2025, mama a sesizat Tribunalul Districtual Central din Novosibirsk, solicitând returnarea fiicei in Franta, conform Conventiei de la Haga 1980. In timpul procesului, copilul a dobandit cetatenia rusa, la solicitarea tatalui.
La 23 octombrie 2025, prima instanta a admis cererea mamei si a dispus returnarea copilului in Franța. Solutia a fost mentinuta in apel si in recursul in casatie.
Tatal a contestat hotararile la Curtea Suprema a Federatiei Ruse. La 20 iulie 2026, aceasta i-a admis plangerea si a schimbat solutia in favoarea sa.
Datele procedurale sunt confirmate de fisa dosarului publicata pe site-ul oficial al Curții Supreme a Federației Ruse, dosar nr. 67-КГ26-5-К8.
Argumentele atribuite Curtii Supreme
Potrivit relatarii Kommersant, Curtea Suprema a facut trimitere la art. 13 din Conventia de la Haga din 1980, care permite refuzul returnarii atunci cand exista un risc grav ca aceasta sa expuna copilul unui pericol fizic sau psihic ori sa il plaseze intr-o situatie intolerabila.
In motivarea relatata de presa rusa sunt mentionate mai multe elemente:
copilul dobandise cetatenia Federatiei Ruse;
se adaptase la viata in Rusia;
revenirea in Franta ar fi putut avea efecte negative asupra sa;
Franta este considerata de Rusia un stat „neprietenos” si este membra NATO si a Uniunii Europene.
Prin urmare, instanta ar fi apreciat ca imprejurarile concrete ale copilului justificau aplicarea exceptiei de la obligatia de returnare.
Argumentele instantei sunt prezentate aici conform relatarilor Kommersant si Novaya Gazeta, prin identificarea articolelor si traducerea acestora folosind AI.
Pozitiile avocatilor
Presa rusa a prezentat si punctele de vedere ale avocatilor celor doua parti.
Dmitri Litvinski, avocatul care reprezenta interesele mamei, a criticat soluaia Curtii Supreme. In declaratia acordata Kommersant, acesta a afirmat ca instanta ar fi plasat propria interpretare politica a situatiei deasupra normei juridice aplicabile.
Avocatul si-a exprimat, de asemenea, ingrijorarea ca solutia ar putea determina instantele ruse sa acorde o importanță prioritara cetateniei ruse a unuia dintre parinti, in detrimentul celorlalte imprejurari relevante in litigiile familiale transfrontaliere.
Andrei Targashov, avocatul tatalui, a apreciat ca pozitia Curtii Supreme este conforma abordărilor internationale privind protectia drepturilor copilului. Acesta a invocat o hotarare a Curtii Europene a Drepturilor Omului din 2021, in care au fost analizate riscurile returnarii unui copil in Donbas, in contextul conflictului armat.
Avocatul a considerat ca situatia de securitate si riscurile asociate revenirii copilului trebuie luate in considerare in evaluarea interesului acestuia.
O perspectiva critica suplimentara a fost prezentata de avocata franceza Ilona Shipkov, intervievata de publicatia The Insider. Aceasta a atras atentia asupra riscului ca parintele care a retinut copilul in mod nelegal sa obtina un avantaj tocmai prin adaptarea minorului la noul mediu, in timpul desfasurarii procedurilor judiciare.
Potrivit avocatei, mecanismul Conventiei de la Haga urmareste tocmai evitarea unei asemenea situatii: instanta statului in care copilul a fost dus trebuie sa verifice caracterul ilicit al deplasarii sau retinerii si existenta exceptiilor conventionale, fara a transforma procedura de returnare intr-o judecata asupra fondului custodiei.
Conventia de la Haga in relatia dintre Franta si Rusia
Conventia de la Haga din 25 octombrie 1980 privind aspectele civile ale rapirii internationale de copii este aplicabila in relatia dintre Franta si Rusia.
Potrivit tabelului oficial al Conferintei de la Haga de Drept International Privat, Franta a acceptat aderarea Rusiei la Conventie la 5 octombrie 2011, iar aceasta a intrat in vigoare intre cele doua state la 1 ianuarie 2012.
Conventia urmareste asigurarea returnarii rapide a copiilor deplasati sau retinuti ilicit in afara statului resedintei lor obisnuite. Ea nu stabileste care dintre parinti trebuie să exercite autoritatea parinteasca.
Articolul 12 reglementeaza efectele trecerii timpului. Atunci cand procedura este declansata in mai putin de un an de la deplasarea sau retinerea ilicita, regula este returnarea imediata. Dupa trecerea unui an, instanta poate lua in considerare integrarea copilului in noul mediu.
In cazul analizat, potrivit cronologiei publicate, copilul a ajuns in Rusia in aprilie 2025, iar cererea de returnare a fost introdusa in iulie 2025. Prin urmare, termenul de un an nu era implinit.
Exceptia invocata in relatarile despre hotararea Curtii Supreme este cea prevazuta de art. 13 lit. b), referitoare la riscul grav de vatamare fizică sau psihica ori la crearea unei situatii intolerabile pentru copil.
Conventia nu prevede insa, ca motiv autonom de refuz al returnarii, apartenenta statului de resedintă obisnuită la NATO sau la Uniunea Europeana ori includerea acestuia pe o listă natională de state „neprietenoase”.
Statutul Frantei de stat „neprietenos”
Calificarea Frantei drept stat „neprietenos” provine din legislatia interna rusa. Franta este inclusa in categoria statelor membre ale Uniunii Europene, in cadrul listei adoptate prin Ordinul Guvernului Federației Ruse nr. 430-r din 5 martie 2022.
Lista a fost instituita in contextul masurilor economice si diplomatice adoptate de Rusia ca reactie la sanctiunile impuse de statele occidentale ce au considerat actiunea Federatiei Ruse ca o invadare a Ucrainei.
Aceasta calificare produce efecte in ordinea juridica interna rusa, discutia ramane in ce context, dat fiind statutul celor doua state de parte la Conventia de la Haga ar putea modifica obligatiile conventionale asumate de cele doua state.
Evolutia ulterioara a dosarului
La 4 septembrie 2026, mama a formulat o plangere in procedura de supraveghere la Curtea Suprema a Federatiei Ruse.
Potrivit fisei oficiale a dosarului si relatarii Kommersant din 6 noiembrie 2026, la 5 noiembrie Prezidiul Curtii Supreme a refuzat transmiterea plangerii spre examinare in sedinta.
Avocata Ekaterina Mezenceva, care reprezinta interesele mamei, a declarat pentru Kommersant ca intentionează sa se adreseze presedintelui Curtii Supreme, solicitand reexaminarea refuzului.
O problemă de echilibru între protecția copilului și aplicarea Convenției
Speta pune in discutie o problema delicata: in ce masura deteriorarea relatiilor dintre state poate influenta aplicarea unui instrument international destinat protejarii copilului impotriva deplasarilor si retinerilor ilicite?
Este legitim ca instanta solicitata sa examineze riscurile concrete pe care revenirea le-ar putea produce copilului. Conventia insasi permite refuzul returnarii in situatiile exceptionale prevazute de art 13 si 20. Dar conflictul politic sau militar, cetatenia dobandita in timpul procesului sau calificarea statului de resedinta ca neprietenos nu sunt prevazute expres ca exceptie.
Elementul esential, din punctul nostru de vedere ramane riscul concret pentru situatia minorei si analizarea situatiei sale concrete.
Hotararea Curtii readuce in discuție raportul dintre suveranitatea statelor, obligațiile asumate prin tratate internaționale și interesul superior al copilului în litigii familiale transfrontaliere desfășurate în contextul unui conflict armat.
Euronews a prezentat cazul ca pe un exemplu al extinderii folosirii de catre Rusia a listei statelor „neprietenoase” in litigii civile si familiale, inclusiv in cauze privind custodia copiilor, ridicand problema compatibilitatii acestei abordari cu obligatiile internationale asumate de Rusia.
Surse documentare:
Euronews – Russia’s ‘unfriendly countries’ list now targets property, child custody and debts.
Curtea Supremă a Federației Ruse – fișa oficială a dosarului nr. 67-КГ26-5-К8.
Kommersant, 21 octombrie 2026 – „Franța – o țară neprielnică copiilor”.
Kommersant, 6 noiembrie 2026 – refuzul reexaminării dosarului.
Novaya Gazeta, 21 octombrie 2026 – relatarea hotărârii Curții Supreme.
The Insider, 22 octombrie 2026 – analiza avocatei Ilona Shipkov.
HCCH – tabelul oficial privind acceptarea aderării Rusiei la Convenția din 1980.
Ministerul francez al Justiției – convențiile aplicabile în materia răpirii internaționale de copii.
Daca sunteti interesat(a) in initierea demersurilor in acest sens, va asteptam cu:
un email in care sa va detaliati pe scurt situatia: avocat@avocatromania.ro
sau un mesaj, utilizand formularul nostru online de contact: CONTACT
telefon, pentru programari: (+4) 0722.811.665
|
|
|
|